Am crezut mereu despre mine că sunt indisciplinată – brânză bună în burduf de câine, pe românește. Dar acum cred că adevărul este altul.
Dacă și tu crezi asta despre tine, vreau să-ți prezint o altă perspectivă despre disciplină care îți poate schimba părerea atât cu privire la relația ta cu disciplina, câi și despre disciplină în sine.
Nu am rezonat niciodată, cu adevărat, cu genul de rutină militărească. Simt că-și are originea în convingeri de tipul – Trebuie să muncesc din greu ca să obțin ce-mi doresc – pe care lucrez de ani buni pentru a le elibera.
Sunt omul acțiunii. Pentru cei pasionați de astrologie, sunt Berbec cu ascendent în Săgetător și luna în Leu. Foc cu foc cu foc, cum ar spune mama, iar acest lucru se vede în toate domeniile vieții mele. Sunt persoana care acționează mai mult din impuls și/ sau entuziasm decât pe baza unei structuri clare și asta nu cred că-mi servește. Nu faceți ca mine. Voiam doar să clarific cu asta că nu militez împotriva acțiunii și a perseverenței, ba dimpotrivă, ele mă definesc până la nivel de celulă.
Revenind la disciplină, am încercat de multe ori să-mi impun rutine stricte, dar nu m-am ținut de niciuna mai multe de câteva săptămâni. Era ceva din mine care îmi spunea că nu asta e calea. Rezistența, m-am gândit, trăgând astfel concluzia despre mine că nu stau bine la capitolul disciplină. Și m-am judecat aspru pentru asta. Sună cunoscut?
Momentul în care mi-am pus la îndoială convingerea despre faptul că sunt indisciplinată a fost cel în care m-am ținut de practica meditației, zilnic, pentru aproape 5 ani de zile. Am povestit despre asta în articolele anterioare.
Concluzia mea în urma acelei experiențe este că frica este cel mai mare stimulent pentru disciplină.
Poți întreba oamenii de ce merg la sală și îți vor răspunde că vor să fie sănătoși, însă la bază este frica de boală. Foarte mulți oameni de succes, recunosc ani mai târziu că au perseverat din frica de sărăcie, iar exemplele pot continua.
Nu mă pot abate de la principiu că intenția decide rezultatul, așa că nu-mi mai pot baza acțiunile pe frică. Atunci n-o să mai reușesc nimic în viața de acum, m-am întrebat…
Și cum răspunsurile vin adeseori prin oameni, am citit o postare de-a lui Alex Gavriliu pe acest subiect și vreau să împărtășesc si cu tine partea care a rezonant cel mai mult cu mine.
Dacă am nevoie de prea multă disciplină, cel mai probabil nu-mi trăiesc propria viață. […] iar când fac ceva, să fac pentru că vreau și-mi place, nu că trebuie. Pentru asta e nevoie de o consecvență soft orientată către colaborarea mea cu mine însumi. În loc de disciplină rigidă, mai degrabă o igienă a reamintirii a cine sunt cu adevărat și a direcției pe care vreau să o urmez.
Alex Gavriliu
Acest scurt pasaj a formulat, într-un mod clar si succint, întregul meu crez despre disciplină pe care nu-l puteam pune în cuvinte sau structura cu claritate în mintea mea.
Am experimentat disciplina din trebuie, din dacă nu faci asta se întâmplă riști să…, dar am concluzionat că acest tip de disciplină te stoarce de energie și nu-ți mai lasă spațiu de a-ți asculta sufletul. Pe de cealaltă parte o consecvența soft orientată către colaborarea mea cu mine însămi are o altă valență care îți permite și chiar te susține să lucrezi cu un obiectiv în minte, către o direcție clară, adaptând, în același timp, acțiunea la nevoile actuale ale sufletului.
Cum arată concret această diferență? Să luam exemplul meditației zilnice despre care am vorbit. Am trecut de la meditez obligatoriu zilnic la îmi iau în fiecare zi timp pentru mine. Acest timp este nenegociabil, dar îi dau voie să ia forma nevoii mele interioare:
Uneori meditez cum am învățat în terapie, alteori mă rog;
Sunt zile în care fac meditații active sau sub formă de stretching, conectându-mă cu corpul, în loc să plec în pături înalte;
Sunt momente în care îmi dau voie să stau în liniște și să consider asta ca fiind timpul meu pentru mine;
Dacă o carte mă prinde și-mi aduce bucurie să o citesc, îi dau voie cărții să fie meditația mea;
Au fost zile în care am ieșit în natură pentru că mă simțeam extenuată mental și am privit păsările în loc să-mi impun un ritual meditativ pe care probabil, nu aș fi putut să-l duc la bun sfârșit din starea în care mă aflam.
Disciplina mea de astăzi este ghidată mai mult de către suflet – sunt consecventă în a petrece timp cu mine, pentru mine – dar îmi dau voie să alternez forma în care o fac. Și ce crezi? Viața mea a luat direcția libertății și bucuriei pentru că intenția cu care fac toate aceste lucruri este conexiunea Spre deosebire de momentele în care motivația venea din frica cu privire la repercursiuni, lucru care mă făcea să nu-mi ascult nevoile și obțineam mai multă.. deconectare și oboseală.
La final, te las cu o întrebare:
Cum ar arăta viața ta dacă rutina ți-ar fi dictată de suflet și nu de minte?
Dacă te temi că asta ar duce la haos și lipsă completă de motivație, te invit să te întrebi de ce? Pentru că nu sufletul cultivă haos și lipsă de motivație, ci tiparele limitative ce te fac să consideri familiare haosul și agitația provenite din prea mult trebuie și prea puțină bucurie ce se pot elibera prin sesiuni de Legalizarea Adevărului și/sau Vindecare Cuantică.
